Dulcele bar. Memorii

Mergeam acolo cand eram fericiti, sa sarbatorim, si cand eram tristi, sa rabufnim. Ne duceam acolo dupa nunti si inmormantari, sa luam ceva ca sa ne calmam si mereu pentru o doza de curaj inainte. Ne duceam acolo cand nu stiam ce ne trebuie, in speranta ca cineva ne va spune. Ne duceam acolo in cautare de iubire, sau de sex, sau de probleme, sau dupa cineva care disparuse, pentru ca mai devreme sau mai tarziu toata lumea ajungea acolo. Dar cel mai adesea ne duceam acolo cand trebuia sa fim gasiti.

Mult inainte de a-mi putea vinde bautura in mod legal, barul m-a salvat. Mi-a redat increderea cand eram copil, a avut grija de mine in adolescenta, iar ca tanar barul m-a imbratisat. Ma tem ca suntem atrasi catre ceea ce ne paraseste si catre ceea ce e cel mai probabil sa ne paraseasca, insa in cele din urma cred ca suntem definiti de ceea ce ne imbratiseaza. Fireste, am imbratisat la randul meu barul, pana cand intr-o seara barul m-a respins, si in acea parasire finala barul mi-a salvat viata.

— J.R. Moehringer

Dulcele bar este o frumoasa si profunda scrisoare de dragoste catre un tata fara chip, o poveste de dragoste melancolica dintre un baiat si o carciuma din colt, la fel de afumata si de sfasietoare ca un Sinatra din 1978.

— The New York Times