Efectul fluturelui. O poveste sunshade

Cand il citesti pe Darius Gorcea, stii inca de la primele pagini ca ai de-a face cu un copil exceptional. Calitatea scriiturii, imbratisarea personajelor si maniera prin care transmite mesajul si emotia te impresioneaza, pur si simplu. Apoi afli ca Darius e un adolescent. Unul talentat si capabil sa te poarte prin lumile noi pe care le creeaza cu grija, avand capacitatea de a construi conflictul fundamental dintre bine si rau, dintre lumina si intuneric si de a crea personaje in jurul lui.

Si nu orice fel de personaje. Unele credibile, care te fac sa le iei partea pe tot parcursul desfasurarii conflictului arhetipal. Darius scrie frenetic, intens si isi asuma lumile construite cu generozitate. L-am cunoscut pe vremea cand terminase primul lui roman, Copiii Astrilor, pe care il scrisese in numai jumatate de an.

Si, deschizand cartea, mi-am dat seama ca, daca nu mi-ar fi spus nimeni ca e scrisa de un copil, practic, as fi putut crede ca acolo sunt randurile unui scriitor experimentat. Atat de mult m-a impresionat talentul lui, dar si implicarea in actul de creatie, incat mi-am propus, inca de atunci, sa-l urmaresc. Imi povestea ca lucreaza la un nou roman, unul si mai complex, pentru a intregi ideile conturate in Copiii Astrilor si pentru a le da atat personajelor, cat si lumii pe care ele o construiesc o consistenta si mai profunda.