Evadare lenta: din marea istorie mica. Convorbiri - Zoltan Rostas, Irina Munteanu

...eu nu dau fata la scoala; fata sa invete douazeci de clase si tot la cratita ramane... nu dau fata la scoala, ca eu nu mai am ajutor - povesteste despre sentinta tatalui sau o bunica nepoatei sale, studenta, care avea de realizat un interviu ca lucrare de seminar la facultatea de jurnalism. De fapt, tema tuturor studentilor din anul de studiu a fost inregistrarea unei istorii de viata cu un om in varsta cu putine clase terminate, dupa regulile istoriei orale. Initial, am dorit sa vedem daca o persoana care a terminat mai putin clase este capabila sa inspire urmatoarei generatii sa nu reproduca conditia sa sociala, ci sa o stimuleze sa faca un pas inainte prin scoala.

Rezultatul a fost remarcabil. Prin invitarea la povestirea propriei vieti a subiectilor, studentii au inregistrat mai multe fenomene ascunse, decat cele preconizate. Pentru ca istoria celor mici, a celor care nu lasa documente scrise prin ei insisi, ii surprinde totdeauna pe cei obisnuiti cu marele trecut.

— Zoltan Rostas

Unele interviuri m-au facut sa plang, m-au emotionat, fie pentru ca unele povesti au fost foarte triste, cu copii care n-au putut fi ingrijiti bine si care au murit, sau cu femei care s-au ascuns ca sa nu fie violate de rusi, cu oameni care au ramas fara pamant si animale in urma colectivizarii, sau ale unor copii infiati la varste fragede (destul de frecvente in aceasta carte), fie pentru ca acolo, in cuvinte, era o poezie inefabila, extraordinara. Deseori in aceleasi interviuri am gasit si un umor extraordinar, care arata inteligenta si intelegere a vietii si care m-a facut sa rad in hohote.

— Irina Munteanu