Exercitii de prudenta

S-ar putea spune că prudența nu e un sfetnic prea bun pentru cei care, într-un fel sau altul, se ocupă cu literatura. Scriind-o sau încercând să o tălmăcească, aceștia părăsesc încăperea, mai mult sau mai puțin confortabilă, a bibliotecii, trec praguri, sar garduri, ocolesc răscruci, privesc în zare sau în jurul lor, folosesc ocheanul, telescopul, luneta și, la nevoie, microscopul. Singurul lor atu, cel esențial, e că sunt vii și cu mintea întreagă. Prudența vine după aceea și, de obicei, e însoțită de descătușarea unor energii interioare rareori conștientizate, de cele mai multe ori ignorate. Prudența e, înainte de orice, îndoială de sine, absența frustrantă a certitudinii, nu doar scepticism și negație, ci refuz al eșecului, ocol al prăpastiei ce se deschide, inevitabil, la sfârșitul drumului.

— Vasile Igna