Exil la Tomis

M-am întrebat de ce acest poet deplin, matur, cu o scriitură bine individualizată, cu discurs poetic inteligent, cu subtilități ideatice, îndrăzneli lingvistice percutante, nu este mai cunoscut în lumea literară de azi. De vină e, poate, modestia sa. Pare un matematician al unei formule ce închide misterul nașterii poeziei, pare un filosof statuând legile după care ele, cuvintele, se asamblează, se aglutinează, se împrietenesc ori se hărțuiesc pentru întâietate spre acel edificiu invizibil numit inefabil, pare un chimist decantând parfumuri, care și ele se potențează, se susțin în caleidoscopul fascinant al unei lirici seducătoare.

Ion Mărculescu a asimilat poezia modernă ridicând derizoriul la nivel de artă elaborată. Ideile sale ne surprind, dar nu șochează, venind parcă dintr-o ordine prestabilită, universală. Planurile mari se întretaie cu cele mici, banalul coabitează cu extraordinarul mascat și revelat unde și când nu te aștepți.

Finalurile poeziilor sale sunt rarisime, sunt surprize ce vin să răstoarne tot ce se construise înainte, lasând provocarea reconstituirii sau a alegerii altei rute de înțelegere. VICTORIA MILESCU.