Fata in rochie vargata

Anul 1942. Helena coboară din trenul de vite pe rampa înghețată de la Auschwitz. Are douăzeci și patru de ore ca să supraviețuiască. Pentru că este programată să meargă a doua zi la camera de gazare, nici măcar nu i se tatuează un număr de deținut. În timp ce ninsoarea cade în jurul ei, Helena tremură din toate încheieturile, de frig și de frică, știind că a fost condamnată la moarte fără să aibă nici o vină, fără să fi comis nici o crimă.

Când un ofițer SS vine la ea și o trage din mulțime, împreună cu alte câteva femei, Helena se teme de ce e mai rău. Dar bărbatul le informează că este ziua unuia dintre gardieni și le ordonă să cânte și să danseze, ca să întrețină atmosfera. În cazarma SS, aerul este sufocant, încărcat de fumul gros de țigară și de conversațiile zgomotoase.

După ce cântă în cinstea sărbătoritului, Franz, acesta vine la ea și îi dă o felie de tort pe un șervețel – prima oară după zile întregi când tânăra primește ceva de mâncare. Gardianul ordonă pe loc ca viața Helenei să fie cruțată, schimbându-i astfel pentru totdeauna soarta. Urmează o poveste de dragoste interzisă, o iubire care ar fi trebuit să fie imposibilă, dar care le salvează celor doi – și multor altora – viețile, în diverse feluri.