Fecior de sluga

La aparitie, in 1933, romanul a suscitat un interes special printre cititorii sesizati, cu putin inainte, de Vinul de viata lunga (1931), care confirmase faima unui autor indraznet. Epitetul, exprimand mai mult surpriza decat admiratia, se referea de fapt la altceva decat ceea ce constituia temeritatea in sens superior a scriitorului, si anume la erotismul refractar oricarei discretii, la limbajul liber de conveniente si, nu in ultimul rand, la aparitia in textura naratiunii a unor bine cunoscute personalitati din viata publica. Romanul Fecior de sluga a fost asadar intampinat aproape ca o carte de scandal, ceea ce putea sa-i asigure succesul de librarie, nu insa si un tratament condescendent din partea criticii.

In plus, autorul se gasea pe picior de razboi cu destui confrati, printre care critici fruntasi. Romanul fiind oricum vulnerabil, animozitatile s-au putut manifesta sub aparenta obiectivitatii. Romancierul N. D. Cocea a fost fie ignorat, fie dezaprobat energic, atat de cronicarii cat si de istoricii literari ai vremii.

Fondul realmente cutezator al romanului Fecior de sluga a ramas aproape nerelevat. Dar tocmai acest fond ne solicita atentia astazi, chiar daca, recitind-o cu alta intelegere a lucrurilor, cartea justifica o serie dintre incriminarile ce i s-au adus.

— Ion Roman