Femeia-cruciat. La donna-crociato

Trupul si sufletul; animus-ul si anima in complementaritatea lor androgina. Este o ratacire obsesiva, transformata treptat intr-o spirala ametitoare, paradoxala, de viata si moarte, ratiune si nebunie, anabaza si catabaza, purificare si damnare, credinta si erezie, sacru si profan, vis si cosmar. in aceasta metamorfoza inexorabila in femeia-cruciat noptateca si necrutatoare, stransa-n menghina rece a unei armuri de fier in locul vesmantului de matase si voal, pelerinajul oniric desfasurat de femeia-scrib prin lacasurile de cult ale Clujului - acolo unde ticalosia se amesteca cu credinta, iar lucrurile diafane cu cele porcesti - prefigureaza nu doar o imersiune regresiva in Evul Mediu al orasului transilvan, reprezentat aici ca un palimpsest suprareal si ambiguu unde pot fi intrezarite simultan toate straturile arheologice ale urbei, ci si o scufundare edificatoare si cathartica in Evul Mediu, sumbru si violent, al propriului suflet.

— Giovanni Magliocco