File din arhiva indiferenței

Acest volum reuneste romanele Paramnezii si Necredinciosul. Romanul lui Ion Vianu are un fir epic limpede. In acelasi timp, nu putine sunt pasajele cu o incarcatura sapientiala succint si misterios formulata, care dau stilului lui Ion Vianu o tensiune aforistica si poematica. Asemenea pasaje mi-au sugerat ca autorul stie despre om si abisurile lui, precum si despre lumea sacrului o multime de taine si ca detine nu putine certitudini. Unele module ale romanului chiar asta sunt, meditatii ori interogatii pe teme biblice... Directa si frumoasa, emotionanta prin ceea ce spune si prin ceea ce sugereaza, Paramneziile lui Ion Vianu este o carte «coapta» ca un fruct pe creanga. Ea distileaza o experienta de viata in care biograficul si livrescul sunt contopite si ne pune in contact cu o personalitate de o mare distinctie sufleteasca si de o mare ingaduinta fata de tot ce inseamna fenomenul uman.

— Marta Petreu

Necredinciosul - o jucarie romanesca despre alteritate si despre procesul integrarii eului. Prozatorul rotunjeste un ghem de semne si sensuri si arunca cititorului un dumicat ispititor, incitant, rezistent la interpretari ultime, greu de ruminat fara rest... Povestitorul se joaca nestapanit si inteligent cu ascultatorul-cititor si il implica in amestecul inepuizabil de povesti reale si inventate. De la arta deductiei la arta seductiei, Ion Vianu este, el insusi, un admirabil cuceritor. De Curte-Veche.

— Irina Petras

Daca traiectoria unui singur destin confirma un Jurnal, aceea a mai multora trimite la mai complexa tesatura a unui roman. In Paramnezii, trei alte destine se intersecteaza cu al povestitorului, inchipuind figuri insetate de absolut – a prietenului care se sinucide in detentie, spre a nu accepta eliberarea pe cautiune turnatoriei, a lui Djamil, apoi, pacientul magrebian care, de asemenea, se sinucide, cand intelege a fi intrat intr-o fundatura fara iesire, in fine a amicului switerian care, cu inaintarea in varsta, da tot mai mult curs instinctelor totalitare. Sunt cazuri-limita pe care surprinderea unei vieti in punctul de trecere spre starea seniorala a senectutii si le insuseste, intru completarea propriei personalitati.