Fragmente (1920-1965)

La capătul unei lungi serii de scrieri antume, apărute, rând pe rând, și în limba română, iată că a sosit clipa în care cititorul poate face cunoștință, tot în traducere, cu prima carte postumă a lui Max Picard. Îngrijită de fiul său, Michael Picard, ea adună într-un impresionant mănunchi fragmentele rămase inedite până la data publicării lor aici. Nu e vorba însă de o simplă antologie, ci de o explorare atentă și sistematică a peisajului creator lăsat în urmă, în manuscrisele sale, de Max Picard.

E un peisaj în care se poate recunoaște prea bine itinerarul spiritual parcurs de acesta, cu etapele lui, cu popasurile lui, cu operele cărora le-a dat naștere sau care doar se profilau la orizont.

Dar poate că această imagine minerală nu e tocmai în acord cu tonalitatea gândirii lui Max Picard. Mai potrivit ar fi, poate, să spunem că, spre deosebire de marile cărți, în ale căror grădini ne putem plimba printre minunate arhitecturi florale, fragmentele sunt, mai degrabă, asemenea unor flori de câmp care, în spontaneitatea lor și în aparenta lor neorânduială, ne farmecă și mai mult. Perindându-ne de la una la alta, întâlnim în ele un Max Picard încă și mai genuin, mai viu, mai uman decât îl știam. Și care ne face să luăm aminte încă și mai mult la mesajul și la moștenirea lui.

— Ioan Milea