Împăcare pe Via Transilvanica

Poveste scrisă cu sprijinul Recorder. Cum te poate ajuta natura să-ți găsești un dram de liniște? Cum poate arăta libertatea ta, când realitatea zilnică ți-e compusă dintr-un șir de compromisuri? Cum te lepezi de așteptările celor din jur? Cum îți faci creierul să tacă din când în când?

Acestea sunt doar câteva din întrebările pe care Anca Iosif le-a purtat în rucsac după ea, o lună pe Via Transilvanica. Departe de București și în toiul caniculei, jurnalista a călătorit singură printre stâne și oi, printre păduri și animale sălbatice, printre săteni și preconcepțiile lor și, mai ales, printre propriile fantasme și blocaje. Căutările ei s-au transformat în acest jurnal de călătorie foarte personal și amuzant, o cronică duioasă a României de astăzi, fără cosmetizări, scrisă cu deschiderea celei care, trecută de 35 de ani, pornește din nou la drum.

De data asta cu așteptări doar de la ea însăși. Unii devin părinți, iar asta le consumă toată ființa, în timp ce alții sunt concentrați pe muncă sau se gândesc la emigrare. Avem o vârstă, tot aud în jur. Ei fac un copil, eu fac ce fac și-s cu rucsacul în spate. Ei se duc la all-inclusive, eu mă duc cu gândul la locuri mai puțin bătute.