În căutarea sinelui. De la filosofie la psihanaliză în comunism (audiobook)

Domnul Noica s-a arătat interesat de cele câteva pagini de însemnări, prim rod al lecturilor pe care mi le propusese, și a acceptat să le citească. Pentru a-mi comunica impresiile, ne-am întâlnit, cum s-a mai întâmplat și altă dată, în oraș, la o cofetărie. Relațiile noastre au un aer conspirativ.

La Institut n-am spus nimic despre întâlnirile cu Noica. Deși cercetător la Centrul de Logică și publicat de editurile și revistele, ce-i drept, literare („România literară", de pildă), Constantin Noica nu e bine văzut în filosofia oficială. Parcă pentru a înșela vigilența celor care l-ar urmări, mă invită când acasă, când în oraș, unde alege câte o cofetărie pustie.

Este oare într-adevăr supravegheat? În ora de psihanaliză de azi-dimineață, am analizat un fragment de vis aparținând unui context oniric mai larg. (…) În vis, domnul Noica îmi dădea o nouă carte scrisă de el. Era un volum masiv, cu o copertă trainică. Dacă visul este literatură originară, atunci prima parte se menține în limitele verosimilului.

Fantasticul apare în partea a doua: volumul era de biologie, nu de filosofie, biologia fiind un domeniu foarte îndepărtat de interesul său; dedicația era la sfârșitul cărții, imediat sub titlul „cuprins". În dedicație, C.N. îmi mulțumea pentru sugestiile pe care i le dădusem, foarte utile pentru elaborarea cărții. Interpretarea mea: în vis îmi luam revanșa față de C.N., care mă determinase să editez, împingându-l la rându-mi într-un domeniu străin preocupărilor sale. (…) Interpretarea lui E.P.: ca orice vis produs în timpul terapiei, și acesta trebuie pus în legătură cu psihanaliza; biologia — știința vieții — simbolizează psihanaliza, care este și ea o știință a vieții.