Infernul meu

Aurel Pantea a ajuns la Echinox - prin '74 -'75 - tocmai cind bulucul de poeti era mai mare, nimerind de-a dreptul intr-o avalansa creativa cum rareori revista (desi centrata de la bun inceput pe poezie) a mai suportat. Erau anii in care, la messae-le redactionale oficiate de lon Pop, poetii se calcau literalmente pe bataturi si-si dadeau coate ca la urcarea in tramvai, doar-doar vor intra mai repede in pagina - si de-acolo in eternitate. Augustin Pop, Ioan Moldovan, Marta Petreu, lon Muresan, Ion Cristofor, Mircea Petean, Viorel Muresan, Traian Stef, Dumitru Chioaru, Andrei Zanca, Octavian Soviany, Emil Hurezeanu, Ion Urcan - si alti care-mi scapa, dar nu mai putini - erau cu totii inghesuiti in doi-trei ani universitari si alcatuiau o colonie lirica destul de omogena si destul de sloboda (de nu chiar boema) ca sperante literare, dar si destul de diversa ca formule si temperamente.

Intre ei, ca un salbatic venit direct din padure la un cenaclu de rafinati, a dat buzna Aurel Pantea, cu buzunarele inca pline de tarina si de frunze. Pind atunci deprinsese ceva naravuri poetice, in vacantele de pe malul de la Chetani al Muresului. [...] - [din Prefata], Al. Cistelecan.