Îngerul de pe autostradă

In „testament”, unchiul Serenus mentioneaza doar atat, cu privire la „capodopurile" sale: „Nu tin sa fie publicate. Dar nici nu ma opun. Nepotul meu va face cum va crede el de cuviinta.” Am „crezut de cuviinta” sa incep cu publicarea acestui volum de „romane”. E un volum nedatat, dar scris spre sfarsitul vietii.

Imi povestise la o cina, razand „sardonic”, cateva scene dintr-o „carte de bazaconerii, o culegere de romane-haiku, de care m-am apucat zilele acestea”. Apoi mi-a tinut o mica prelegere despre acest nou gen literar „inventat pentru cititorul zilelor noastre, grabit, dar in acelasi timp insetat de profunzime, incult, dar cu un simt estetic mult mai dezvoltat decat la cititorii din secolele trecute”. Inutil sa spun ca n-am intervenit deloc in texte.

Alesesem ca titlu initial Romanele unchiului Serenus, dar editorul m-a convins sa renunt si sa accept titlul actual. Sa dam cezarilor ce-i al cezarilor! Cristian Badilita11 iunie 2015Cele 33 romane-haiku pulsand intre copertele acestei carti parabola-pamflet-poem sunt tot atatea reactii ale unei constiinte ultragiate de formele inselatoare pe care le imbraca „adevarul” – fie el cel filozofic, fie el cel religios, fie el cel literar, fie el cel moral.