Integrarea României în sfera de influență sovietică (1944–1947)

Pornind de la cateva intrebari esentiale - De ce a ajuns cel mai redus si dezorganizat partid comunist est-european de la finalul celui de-Al Doilea Razboi Mondial sa se transforme, cateva decenii mai tarziu, in partidul comunist est-european cu cel mai mare numar de membri? Cum a fost posibila o astfel de contradictie? Si cum o putem aborda si intelege, altfel decat prin cliseele dreptei intelectuale?

-, autorul incearca sa elucideze contextul politic extrem de complex si de volatil al Romaniei postbelice. Nu putem descifra prezentul daca nu stim decat sa condamnam trecutul, asa cum nu putem patrunde trecutul daca urmarim, constient sau nu, sa substituim condamnarea intelegerii. Iata de ce sarcinile stiintifice pe care le avem cand vine vorba de investigarea trecutului intr-un context in care structura de clasa a interbelicului a disparut de mult, dar inertia ideologica a perioadei mai putin sunt cu atat mai mari.

Vechea structura de clasa nu mai exista, dar vechea inertie ideologica interbelica a supravietuit si s-a actualizat cum nu se poate mai bine, chiar dupa o jumatate de secol de socialism de stat care nu a facut decat sa o pastreze in amortire, aceasta asteptand parca momentul propice pentru a reveni in pozitia discursiva privilegiata cu care a fost obisnuita - teafara, nevatamata si in pas cu vremurile. E cumva o lectie neasimilata aici sau o simpla speculatie dialectica?

— Emanuel Copilas