Interviul

Lucruri si personaje inexplicabile, care vin sa-i semnaleze cititorului inca de la inceput ca, in ciuda aparentelor cadre cotidiene de normalitate, este vorba despre o poveste situata dincolo de existenta cotidiana (cazul celor noua colindatori care apar la geamul bucatariei lui C – personajul principal, un fapt aparent normal, insa numai pana la momentul la care autorul vine si relateaza ulterior ca C coboara din apartamentul sau in viteza noua etaje), probabil chiar undeva la granita dintre viata si moarte (semnalata de aparitia celor doua personaje misterioase, Ding si Dong, care duceau o trasura plina de animale moarte).

Stilul aparte al autorului ne aminteste, inca de la primele pagini, de romanele lui Kafka, nu numai prin titlu, pe cat de scurt pe atat de expresiv – Interviul, si prin numele personajului principal redat printr-o singura litera – C, ci si prin absurdul si caracterul suprarealist al situatiilor cu care se confrunta acest personaj. Un stil care, in acelasi timp, ne duce cu gandul si la cinismul personajelor lui Raymond Chandler si la puterea sa de expresivitate si de tusare a cadrelor de desfasurare a actiunii, dar si a trairilor interioare ale personajului, stil care, insa, se dezvolta mai departe aratandu-ne ca romanul „Interviul” dovedeste o complexitate si o profunzime aparte, care, dupa cum insusi autorul ne dezvaluie la finalul romanului, combina o multitudine de abordari si experiente stilistice, atat din zona de creatie literara, cat si din cea muzicala, si care da putere povestii croite de autor sa-l acapareze pe cititor si sa-i ofere nenumarate teme de reflectie cu privire la societate...