Intoarcerea din rai. Huliganii. Mari clasici ai literaturii

Ntoarcerea din rai se numără printre romanele pe care Eliade le-a dedicat generației sale și frământărilor ei. Neliniștile, dezamăgirile și criza de repere care au marcat „Generația ’27“, adică tânăra elită intelectuală interbelică, sunt fermentul unui „rău de epocă“ ce face ca personajele cărții să-și dorească înnoirea, schimbarea cu orice preț, mergând până la redefinirea omului însuși. Însă născută, parcă, sub zodia fatalității, generația care credea că i se refuzase „raiul“ se afla la un pas de căderea în abis.

Situat în prelungirea romanului Întoarcerea din rai, Huliganii se caracterizează prin aceeași estetică a autenticității din proza în care Eliade realizează radiografia generației sale. Redefinirea direcțiilor de natură filosofică și politică ale societății interbelice are o influență covârșitoare asupra tineretului, care, în numele libertății totale, ajunge să convertească general-umanele tentații cu iz prometeic și faustic într-un mod de viață impregnat de vitalism și amoralitate. „Cu Întoarcerea din rai (1934) și Huliganii (1935), Mircea Eliade încearcă altă formulă de roman, mai direct obiectiv și în totalitate fixat în problematica românească.

Sub raport tehnic, noul ciclu echivalează cu trecerea de la ceea ce prozatorul numește într-un interviu literatura personală (autobiografică), scrisă la persoana întâi, la romanul-roman, notat la persoana a III-a, adică la romanul de observație și la creația de tipuri.“ Eugen Simion.