Ion

Ion are o psihologie scindata, in permanent conflict si, de aceea, nu „exista”, socialmente vorbind, ca om constientizat, fiind „manipulat” de sub si supra – EGO-ul individualizant.

Ion, ca fiinta psihologica, este dislocat intre doua obsesii succesive, intre doua voci compensatoare, una a supraconstientului colectiv, alta a subconstientului individual, expresii subterane ale instinctului. Coexistenta sociala ii predicteaza necesitatea posesiunii pamantului. Vointa de putere, adica de a avea tarina sa, nu reprezinta decat ambitia de a se reincadra mediului, de a fi ca toti ceilalti, adica de a se subordona normelor sociale ale supra-egoului.

Ion traieste insa intr-o lume care pune mai presus de bogatie sentimentul mandriei, cultul onoarei.

Dedicatia Celor multi umili capata o noua indreptatire, citita fiind printr-o afirmatie asa de justa a lui Ortega Y. Gasset: «Cred ca este indiferent daca un romancier povesteste viata unui croitor sau viata unui cuceritor al lumii. Un continut de roman e cu atat mai valoros si mai valabil, cu cat poarta in sine mai multa substanta de mit, adica e inradacinat in tainele, in subconstientul, in religia si imaginatia unui popor si astfel, totodata, in imaginatia omenirii intregi. Poetul e glasul, e gura celor care tac. Cu cat un poet e mai mare, cu atat e mai mare si numarul acelora care, in tacerea lor, vorbesc prin el».

Intr-adevar, autorul este vorbit de cei multi umili, pe care ii face sa traiasca intr-o lume adaugata lumii - AURELIU GOCI.