Iosca

Cristian Fulaș construiește cu pricepere de arhitect destinul unui om în care «simplitatea dintâi a lucrurilor» se conjugă cu o înțelegere profundă a lumii și a oamenilor. O scriitură viguroasă și amplă, infuzată de o debordantă energie, face din acest roman unul de o violentă frumusețe în care totul, imagini, ființe, obiecte și idei se împletesc într-o supraomenească tragedie.“ Carmen Mușat „Cu accente simfonice și uriașe excese, acest roman asemănător unui stejar bătrân se evidențiază ca un imens poem în proză pe tema condiției umane.

Operă seducătoare prin turul ei de forță narativ, Ioșca ne restituie atmosfera azi dispărută a unei Românii îndepărtate, închise într-o vale, dar care prin tragedia ei urcă pe culmile existenței.“ Charles Ficat, Revue des Deux Mondes „Maistrul și-a suflecat mânecile de la cămașă, a făcut un semn de chemare cu brațul lui gros și oamenii lui de dincolo de munți, înalți și solizi, i s-au alăturat în cerc.

Brațele lor vânjoase și vârstate de vene s-au prins în sârbă, țambalul a luat ritmul, picioarele din direcția de rotire s-au ridicat toate ca la un semn și au lovit năprasnic bătătura dintre barăci, ridicând praful în aer de-un stânjen. Când vioara a început să cânte, a început și sârba propriu-zisă, joc îndrăcit de la câmpie care zguduia pământul și tulbura băutura în pahare, joc însoțit de privirile cuprinse de nebunie ale bărbaților care, în răsucirea lor constantă și ritmată, repetau toată istoria neamului lor de țărani și o scriau, cu pași de foc parcă, în praful dintre mese. Se învârteau, se opreau dintr-odată, picioarele băteau pământul la unison, strigătele din piepturi erau unul singur, strigătul bucuriei de a fi cu care se născuseră și care nu avea să-i părăsească până în clipa morții.

Și, pe măsură ce vioristul sporea ritmul, prins și el în jocul nebun al bărbaților, pașii acestora din urmă se făceau tot mai grăbiți, mai înverșunați și prin sârba lor sfințeau cununia la care fuseseră chemați și cercul lor, cerc rotitor al sufletelor, se făcea leagăn pentru viitorul copil și pavăză pentru orice avea să i se întâmple vreodată.“ Ioșca, Cristian Fulaș CRISTIAN FULAȘ (n. 1978) a debutat în 2015 cu Fâșii de rușine (Premiul Observator cultural pentru debut, Premiul Colocviilor „Liviu Rebreanu“, Premiul revistei Accente). Tot în 2015 a publicat Jurnal de debutant, în 2016 După plâns, iar în 2017 Cei frumoși și cei buni, proză scurtă. A mai publicat Ioșca (2021, desemnat romanul anului în cadrul Premiilor RSS Reloaded și cartea de proză a anului 2021 de omiedesemne.ro și agentiade carte.ro, Premiul pentru Proză al revistei Ateneu;.

Traducere franceză la editura La Peuplade), biografia romanțată Celan.

Am trăit, da (2022), precum și Specii (2023, Premiul Observator Lyceum, acordat de revista Observator cultural). Romanul forma tăcerii (2025) este cea mai nouă carte a sa. A tradus aproximativ cincizeci de volume din engleză, italiană și franceză, printre care În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust, fiind distins în 2023 de Academia Franceză cu premiul „Prix du Rayonnement de la langue et de la littérature françaises“ pentru servicii remarcabile aduse limbii și literaturii franceze.