Jaguarul

Conversația s-a întrerupt înainte ca eu să spun ceva. Mașina înainta cu dificultate. Mă întrebam dacă Ara era descendentă, într-adevăr, a familiei Titulescu, dacă fusese în San Francisco și părinții ei dispăruseră în acel accident nefast, dacă ceea ce-mi mărturisise era Povestea unei povești, așa cum prezentase ea cartea, sau se dovedea a fi fantezia unei minți în luptă cu roțile dințate ale unei societăți sadice, scelerate, în declin uman și cognitiv.

Însemna pentru mine o oază spre care alergam întotdeauna când voiam să uit de mine, de cei din jur, de personajele altora, pe care le-aș fi construit diferit, fără să realizez, întotdeauna, că scriitorii nu scapă de identitatea lor, oricâte ziduri ar ridica; o transmit, deghizată, voit sau nu, adăugând prin ficțiune un fel de a fi diferit, o imagine a cum ar fi aspirat ei să existe. Și acolo, între pereții aceia de la Sinaia, dezbrăcat de viața mea și de viața altora, pe care trebuia să o analizez, ajungeam la cel care fusesem probabil - când nimic din experiența dobândită nu-mi modificase traseul și personalitatea. Nu te mai gândi la nefericirea ta.

Ți-ai confecționat-o; ai nevoie de tristețe pentru poveștile tale facile. Ești ca un burete de spălat vase îmbibat cu germeni. Da, Mona! Bacteriile sunt în creierul tău. Fă curat, psihologic vorbind, la acel nivel și nu vei mai avea nevoie de antidoturi pentru a trăi bine. Cea pe care o am în față este o străină.