La apa Vavilonului

„Deseori, ne indreptam direct spre casa, unde aveam intalnire cu semenii nostri intru obsesii si puneam imposibilul la cale pana la orele ce incepeau de drept sa apartina diminetii. Cand dormeam? Nu sabotam somnul cum o facuse «adolescentul miop» al lui Mircea Eliade. Ne organizam insa o viata de-a-ndoaselea cu culcari matinale si trudnice treziri pe la orele cand altii pranzesc, si cu zilele astfel dislocate. Dislocati nu eram si noi, traind la Paris si visand in Romania? Zilele mele au fost totdeauna fara dimineti.

Cand ti-o ingaduiau si prietenii, si filmele, si concertele, noaptea era si cea mai prielnica scrisului si cititului. Nu pentru tine, iti interzici acest fabulos egoism. Urma lecturilor nu exista in aceste pagini, fiindca a fost trasata in texte critice menite difuzarii radiofonice asupra literaturii din tara… Totdeauna lenea mi s-a parut un pacat sau, cum scriu Sfintii Parinti, lenea imi era «ingrijorata». Din fericire, n-aveam timp de ea.“ (MONICA LOVINESCU)

MONICA LOVINESCU (19 nov. 1923–20 apr. 2008), jurnalista si critic literar, fiica lui E. Lovinescu si a Ecaterinei Balacioiu-Lovinescu, este cea mai importanta voce feminina a exilului romanesc. Dupa absolvirea Facultatii de Litere din Bucuresti (1946), devine asistenta lui Camil Petrescu la Seminarul de Arta Dramatica si colaboreaza la diverse publicatii (Revista Fundatiilor Regale, Kalende, Vremea, Democratia lui Anton Dumitriu) cu pagini literare, cronica dramatica etc. Obtine o bursa a statului francez in 1947 si pleaca la Paris in conditii de calatorie riscante. Imediat dupa abdicarea fortata a Regelui Mihai I, cere azil politic in Franta.

In primii ani de exil face diverse incercari regizorale. Semneaza capitolul despre teatrul romanesc in Histoire du spectacle (Encyclopédie de la Pléiade, Gallimard).

Traduce cateva carti din romaneste, sub pseudonimele Monique Saint-Côme si Claude Pascal si, impreuna cu Eugen Ionescu, traduce din teatrul lui Caragiale in limba franceza. Colaboreaza deopotriva la revistele de limba romana din exil: Luceafarul, Caiete de dor, Fiinta romaneasca, Ethos, Contrapunct, Dialog, Agora etc.

Din 1951 se dedica activitatii radiofonice si „tarii din gand“: realizeaza, pana in 1975, emisiuni literare si muzicale la Radiodifuziunea Franceza, iar din 1962 trece la microfonul Europei Libere (va lucra aici pana in 1992, la inchiderea postului). Are emisiuni saptamanale ascultate cu enorm interes in Romania: cronica de carte de la Actualitatea culturala romaneasca, precum si Teze si antiteze la Paris. In ajunul zilei sale de nastere, in 1977, se face asupra ei o incercare de asasinat politic de catre un terorist aflat in solda lui Nicolae Ceausescu.

Monica Lovinescu a fost casatorita cu Virgil Ierunca si sunt, amandoi, unele dintre cele mai iubite si respectate figuri ale exilului romanesc. Dupa 1990, cartile i se publica constant la Editura Humanitas, in principal cronicile literare citite la radio (sase volume de Unde scurte), precum si cele scrise pentru Romania literara (volumul intitulat Diagonale).

La apa Vavilonului este una dintre cele mai importante scrieri memorialistice de exil. Eseurile sale politico-istorice au fost antologate in volumul Etica neuitarii (2008). Cele sase volume de Jurnale, publicate in timpul vietii, au fost urmate de editia postuma, intr-un volum, intitulata Jurnal esential (2010) si de Jurnal inedit 2001–2002 (2014).

Monica Lovinescu a scris primul roman distopic din literatura romana, Cuvantul din cuvinte, si este de asemenea autoarea unui volum de Intrevederi cu Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Stefan Lupascu si Grigore Cugler.