La intretaierea drumurilor comerciale

Fire aventuroasa si boema (practicand insa boema ca pe o solutie existentiala intr-o lume sordida si inchistata), Mariana Marin nu a fost in primul rand mandatara unui spirit de vigilenta civica. Poezia ei pasionata si subiectiva nu vine pe strunele disperarii colective, nu este o ieremiada patetica, ci marturia unei fiinte care se vede smulsa si risipita din realitatea propriei existente. Intr-un timp in care atatia si-au extirpat fibra morala, au fost delatori sau si-au infipt capul in nisip asteptand sa treaca primejdia, Mariana Marin a scris, punandu-si tot timpul, impreuna cu cititorul ei, capul pe ghilotina.

Rare au fost versurile atat de directe, atat de raspicat opozante din acei ani si inca mai rara a fost aceasta maniera de a vorbi despre lagarul existential al epocii din perspectiva unui poet damnat. Numai un astfel de om si de poet ar fi reusit (ca Virgil Mazilescu inaintea ei) sa impace atata timp dereglarile masive provocate de boala, angoasa, puseuri autodestructive, cu acea luciditate saturniana ce poate face dintr-un poet o torta.

— Claudiu Komartin