La rasarit de paradis

Cartea aceasta e scrisă de un european care iubește Europa și pe frații lui, scriitorii ei. Pentru că erau cu toții europenii cei adevărați, cei pe care și cu care ar fi trebuit să se construiască sau să se reconstruiască acest continent blagoslovit și deopotrivă blestemat de Dumnezeu, cei care purtau, în spirit și în existență, umanitatea lui. Moștenitori ai unui spațiu de viețuire omenească, de spiritualitate, de creație și de credință de o indestructibilă unitate în fascinanta bogăție a particularizărilor lui, a nuanțelor, a subtilităților, care-i fasonau această spectaculoasă policromie.

Pe care ei, prietenii mei, frații mei, scriitorii, o purtau în ceea ce s-ar putea numi ADN-ul europenității. ADN-ul unui continent care n-a fost niciodată, nu este și, dacă Europa nu se va sinucide, nu va fi al negustorilor, al zarafilor reîntorși în templu, ci al păstrătorilor scânteii care arde cu mult înainte, cum afirma René Char, al trestiilor gânditoare pentru care rațiunile inimii veghează asupra flăcării de gheață a rațiunii pure. Un european care se simte și se vede ofensat de excluderea acestui incontestabil adevăr dintr-un viitor tot mai incert, dezamăgit de mințile idealizate care confundă puterea efemeră cu cezarismul medieval și biologia cu artefactul distrofic al ucenicilor vrăjitori împotmoliți în mocirla cifrei zero. Un european care vorbește, și prin vocile atâtor alți europeni, tuturor punctelor cardinale ale continentului.

— Horia Bădescu