La șapte ani distanță de tine

Uneori, vine ziua cea mai rea din viața ta, după care trebuie să-ți dai seama cum să mergi mai departe. Pentru Clementine West, asta înseamnă să se îngroape în munca ei de promovare a cărților, să gândească practic și să uite toate prostioarele învățate de la mătușa ei, cum ar fi să trăiască din plin și să țintească luna de pe cer. Clementine ar prefera să rămână retrasă și să-și țină inima la adăpost.

Și exact asta a făcut în ultimele șase luni. Dar când se mută în apartamentul mătușii ei decedate și găsește un bărbat stând în bucătărie – un bărbat cu ochi blânzi, cu un accent sudist și cu o pasiune pentru tarta de lămâie –, planurile ei bine stabilite se năruie. Pentru că este genul de bărbat de care, altădată, s-ar fi îndrăgostit până peste cap.

Și încă s-ar putea îndrăgosti. Numai că el există în trecut. Cu șapte ani în urmă, mai precis. Iar ea trăiește, la propriu, cu șapte ani mai târziu. Mătușa ei i-a spus întotdeauna că apartamentul era o falie în timp, un spațiu în care timpurile se varsă unul într-altul precum acuarelele.