Laleaua alba. Scrisori si iubiri din viata balerinei Irinel Liciu

Irinel Liciu va ramane pentru mine mitologica (si prin urmare eterna) Lebada, un artist penduland cu sofisticata inocenta si cu o aceeasi intensitate intre Yin si Yang. Fara doar si poate o eroina de tragedie antica, dansandu-si parca intreaga viata in mijlocul conflictelor sau (si mai si!) ca urmare a unor deznodaminte imaginate de vreun Eschil sau Sofocle. Seducandu-si publicul, pana la fiori si lacrimi, cu enormu-i talent, plasmuit nu numai din maiestrie, ci si dintr-una din cele mai sofisticate poezii. Peste un cat de subtil, pe atat de riguros clasicism coregrafic s-a cladit pana la ultima suflare (sau, mai bine zis, s-a sapat) si clasicismul etern al unei Antigone, Ifigenii, Elektre...

— Gigi Caciuleanu

Epoca din care provine corespondenta marii balerine Irinel Liciu nu reprezinta, in raport cu zilele noastre, doar un alt timp. Ci si o alta lume. In lumea aceea, neplacuta si chiar vexanta sub raportul libertatilor civile si politice, banul nu reprezenta unicul reper. Mai existau frumosul, artele, valorile spirituale.

Cultura nu era doar vecina lexicala cu agricultura. Oamenii traiau - culmea, intr-un regim opresiv si obtuz - cu convingerea ca trebuie sa-si pastreze intimitatea si sa-si cultive sufletul si spiritul, departe de, vorba lui Andrei Plesu, obscenitatea publica. Epistolele reunite aici ne ofera un acces privilegiat, printr-o usa secreta, catre o lume (apusa, desigur) care a fost altfel decat o infatiseaza manualele de istorie alternative.