Legată cu funia de pământ

O mare surpriza acest roman al poetei Lorina Balteanu! O lume intreaga incape in el, dupa cum o lume intreaga intr-un satuc: zeci de personaje, de povesti, de intamplari. Totul vazut prin ochii unei fetite care creste cu gandul ca vrea sa plece departe de locul in care s-a nascut, simtindu-se legata de el cum i se pare ca e prinsa si luna, cu o funie (invizibila), de pamant.

O fetita/fata cu dor de duca si cu un puternic sentiment al neapartenentei. Straina, dar cu o uriasa tandrete pentru acest sat pe care se pregateste sa-l lase, candva, in urma. De aici si stranietatea perceptiilor ei, sensibilitatea fata de tot ce e frumusete, dar si fata de ce e dureros, uneori pana la oroare. Exista insa, intotdeauna, ceva mai amplu decat ceea ce se vede, iar fetita simte/stie deja asta.

Ceea ce o deosebeste pe Lorina Balteanu de multi alti autori/multe alte autoare de azi este scriitura - densa, intensa, senzoriala, poetica. Ca si in poezie, ea lucreaza cu detaliile, cu emotia si cuvintele ca un bijutier, creeaza microstructuri ale (i)realitatii imediate (cum ar fi spus M. Blecher) care licaresc continuu - si au darul de a emite lumina unei profunde, tulburatoare intelegeri.

— Simona Popescu