Leul cu cinci picioare. G. Calinescu in anii Puterii populare (1945-1965)

Era greu de acceptat prezenta unui asemenea universitar/academician, care parea sa fie complet cazut in mintea copiilor, semanand mai curand cu un clovn din att veac, perorand continuu cu vocea sa strident-melodioasa, facand gesturi largi si pironindu-si periodic deasupra capetelor ascultatoritor, privirile sale intunecat-fosforescente. Dar pe masura ce nisipul timpului se scurgea din ce in ce mai mult in clepsidra sa, auditoriul devenea din ce in ce mai sedus de extraordinarele asocieri de imagini si teme ale oratorutui, de capacitatea lui de a fi iconoclast cu gust si clasic cu har, de usurinta lui unica de a jongla cu epoci si personaje, reunind cu o maiestrie inegalabita, tematici aparent fara de legatura unele cu altele, dar pe care le judeca cu armele comparatistului superior si le conexa in chip neobisnuit, facandu-te sa rezoneze organic si explicit pentru public, asemenea unor instrumente muzicale manuite in cadrul unei uriase orchestre simfonice, de catre niste maestri desavarsiti.

— Cristian Sandache