Liturghia baptismala bizantina

Liturghia baptismala bizantina. Istorie, teologie si implicatii pastorale.

La 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic (Niceea, 325), unde Sfintii Parinti au formulat dogma trinitara sub forma Crezului baptismal, ne amintim de principiul patristic: Noi credem asa cum ne botezam si ne botezam asa cum credem. Sfantul Vasile cel Mare († 379), in tratatul sau Despre Sfantul Duh (§12), invoca practica baptismala universala ca argument pentru consubstantialitatea si egalitatea Persoanelor Sfintei Treimi, intrucat chiar si majoritatea ereticilor foloseau formula trinitara de botez si intreita afundare, doar ca nu le intelegeau sensul autentic. Botezul in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, instituit de Insusi Hristos (cf.

Mt 28:19) si formula liturgica derivata din aceasta porunca evanghelica, in ciuda unor diferente locale, erau cunoscute si practicate cu fidelitate in toata lumea crestina. Astfel, lex orandi devenea un fundament incontestabil pentru lex credendi, iar marturisirea de credinta ceruta de Biserica inainte de Botez, nu era perceputa ca un examen academic, ci ca o rugaciune si un act liturgic din care, in masura conlucrarii cu harul, se naste intelegerea si trairea credintei. De aceea, Biserica boteaza inclusiv pruncii care inca nu pot vorbi, dar care mai tarziu invata sa se insemneze cu semnul Sfintei Cruci si sa rosteasca: In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh - asa cum au fost botezati.