Lumea de fonta

Eu traiesc in himera de foarte mic, de la nastere, as zice. In copilarie si in tinerete, nu faceam altceva decat sa visez pe marginea cartilor. Citeam la intamplare, nu in mod ordonat. Nici acum nu citesc ordonat si programatic. Citeam asadar tot ce imi cadea in mana, iar lumea de afara nu exista pentru mine decat ca un imens opresor pe care trebuia sa-l biruiesc evitand cat mai des contactul cu exteriorul si luand-o pe dinauntrul meu. Exorcizam citind, iar mai tarziu scriind eu insumi. Pana mai ieri, n-am privit realitatea cu ochii deschisi. La un moment dat, am avut revelatia faptului ca poezia ar trebui sa povesteasca. De unde venea oare acest imperativ pe care-l simteam necesar poeziei? Poate tocmai din nevoia de a dezvalui. Deghizez poezia in poveste convins ca omul care ma citeste ma simte astfel mai bine, ca prin poveste se pot produce mari revelatii poetice...

— Ioan Es. Pop