Luminatie

Romanul Lucretiei Lustig e o spovedanie facuta pe marginea mormantului. Protagonista acestei scrieri tulburatoare murmura incontinuu in fata Femeii prin care i s-a daruit viata - Amfitrioana, Coana Mare, Nastasia sau, pur si simplu, Sia - ca si cand ar fi prinsa in mecanismele unei rugaciuni spuse fata in fata cu blagianul Capat al osiei lumii chiar acolo, in inima Ardealului. Uneori, totul devine sfasietor (prigoana evreilor, a elitelor culturii, politicii si cultelor, lagarele de exterminare s.a.).

Alte dati scriitoarea valorifica cu maiestrie registrul ironic si nevoia de a se intoarce, din cand in cand, la sinele divin, pentru a prinde curaj in aceasta odisee ontica la limita, ca sa nu-i zicem jupuire de vie. Eroina rememoreaza martiriul Bisericii Greco-Catolice din anii stalinisto-dejisti, avand extrem de viu, in actualitatea sufleteasca, chipul parintelui Rusu - victima a seriei de crime comise sub dictatura in intentia de a distruge lacasurile de marturisire a credintei, de pastrare a identitatii religioase si nationale.

Desi parintele oale si ulcele e, protagonista i se adreseaza de parca ar fi aici si acum, invitand indirect lectorul, cu o inventiva delicatete, la asumarea catorva lectii majore: sinceritatea, iertarea, recunoasterea nietzscheana a adevarului, oricat de incomod ar fi, corectitudinea, recunostinta (inclusiv pentru tradari!) - apanaj al firilor superioare - si altele.