Marturii asupra unui veac zbuciumat

Cartea lui Nicolae Margineanu poate constitui un excelent studiu de caz despre memoria autobiografica. Cativa ani de formare profesionala postuniversitara si stagiile in strainatate au constituit hrana lui spirituala pentru ceilalti saisprezece ani de puscarie. Probabil ca i-a rememorat si i-a povestit de zeci si sute de ori; i-a visat si i-a retrait prin carcere si inchisori. Asa au ajuns sa ocupe un spatiu mult mai mare in mintea lui si sa transpara in scrierea memoriilor. Geografiile interioare au devenit mai reale si mai intinse, compensand geografia mizera a spatiului concentrationar. Marturie despre oameni si intamplari dintr-un veac zbuciumat, cartea lui Nicolae Margineanu este, mai intai de toate, o marturisire despre sine insusi. Ea arata cum poate fi invinsa asprimea realului prin mobilizarea fortelor sufletesti. Din inchisoare, Margineanu a iesit invingator!

— Mircea Miclea

Memoriile lui Nicolae Margineanu constituie un adaos unic si nepretuit la literatura de limba engleza care are ca tema experienta detinutilor politici nu numai in Romania comunista, dar si in statele autoritare, in general. Acestea folosesc, sub aspect grafic, experientele de incarcerare ale autorului (1948-1964) pentru a scoate in evidenta abuzul arbitrar de autoritate in Romania comunista, precum si curajul sau de a-si mentine integritatea morala si demnitatea in fata nedreptatilor. Cu toate acestea, recursul la memorie depaseste suferinta sa postbelica, oferind o relatare plina de nostalgie si sensibilitate a episoadelor din tineretea autorului petrecuta in Ardeal, in perioada anilor 1916-1918.

— Dennis Deletant

Avantajul, marele avantaj al intelectualului, ajuns la inchisoare, acesta a fost: bogatia vietii sale, care-l facea sa-si ajunga siesi si sa nu se simta singur oriunde s-ar fi aflat. Aceste conditii criminale, inimaginabile prin neomenia lor, le-am putut suporta tot numai cu aceasta retragere in propria noastra constiinta, unde gaseam suficienta liniste sufleteasca ca sa nu ne pierdem increderea in noi. In oameni si in noi.

Si in dreptatea in lume, care, in cele din urma, trebuie sa vina. Aceleasi conditii neumane au fost insa suportate mult mai greu de muncitori care, dupa cateva zile, isi pierdeau echilibrul psihic si se prabuseau. Sau acceptau conditiile ofiterului politic de a indeplini functiunea de turnator!

Taria de caracter a taranilor a fost mai mare, dar, obisnuiti cu orizontul larg al spatiului mioritic cantat de Blaga, la claustrare nu rezistau nici ei si se prabuseau. Intelectualul singur a rezistat la toate neomeniile!

— Nicolae Margineanu