Mică filosofie a siestei

O altă recomandare pe care ne-o face autorul în aceste pagini se referă la adoptarea „metafizicii hamacului” care liniștește trupul și sufletul, amintindu-ne de filozofia chineză a armoniei, wu wei. Siesta devine astfel o formă de wu wei: o inacțiune fertilă în care mintea continuă să lucreze în tăcere, grijile se dizolvă, iar ființa se reconectează la ritmurile naturale ale vieții. Prin această abandonare temporară, omul nu pierde timp, ci îl recuperează într-o formă mai autentică.

Când ne trezim din siestă, avem impresia că ne întoarcem „de departe”, pentru că am ieșit pentru o clipă din agitația lumii și am reintrat, fie și pentru numai câteva minute, în armonia ei profundă. O carte a cărei lectură va fi o adevărată plăcere, o „parteneră” excelentă pentru siestele liniștite de vară, care nu te va obosi câtuși de puțin, ci dimpotrivă, te va face să privești delicioasele clipe de odihnă cu și mai mult respect. Prin intermediul a aproximativ douăzeci de texte scurte, Sébastien Spitzer ne confirmă faptul că nu folosește la nimic să alergi fără oprire.

Cel mai important este să dormi la momentul potrivit. Un elogiu al lenei, dacă vreți, care trebuie să își găsească și ea până la urmă locul în mult prea ocupatele noastre vieți. Născut în 1970, la Paris, Sébastien Spitzer a fost jurnalist specializat în acoperirea evenimentelor din Africa și Orientul Mijlociu pentru revista Jeune Afrique și pentru Canal Plus, și a lucrat o perioadă pentru postul francez de televiziune TF1.

Din 2017, s-a dedicat în totalitate scrisului, primul său roman, Ces rêves qu'on piétine, câștigând aproximativ cincisprezece premii literare, printre care și Premiul Stanislas pentru debut și Premiul Emmanuel Roblès, fiind tradus în mai multe țări. După cum probabil ați intuit deja, Sébastien Spitzer este un mare amator de siestă și, prin intermediul cărții de față, intenționează să convingă și mai mulți oameni să practice această formă de odihnă. Iată mai jos doar câteva idei demne de reținut din această carte:

• Teorema lumbagoului. Corpul ca medic.

Andrew Taylor Still, fondatorul osteopatiei, credea că corpul omenesc are capacitatea de a se repara singur cu condiția să primească suficientă odihnă. Rămas cu spatele înțepenit după o mișcare bruscă, autorul constată că Andrew Taylor Still avea perfectă dreptate să spună că uneori corpul este cel mai bun medic, el revenindu-și complet după doar câteva sieste prescrise.

• Fabula lui Alexandru cel fericit. Adevăratul sens al vieții.

Pornind de la ideea filmului Alexandre le Bienheureux (1968), regizat de Yves Robert, Sébastien Spitzer face o critică subtilă a culturii performanței, a burnoutului și a obsesiei moderne pentru eficiență. Textul sugerează că adevărata înțelepciune nu stă în epuizare și sacrificiu continuu, ci în capacitatea noastră de a încetini, de a ne odihni și de a ne recâștiga timpul interior, pentru că uneori, a nu face nimic poate fi cea mai profundă formă de a trăi: Siesta este un bun prețios, un moment din viață la fel de necesar ca lăsarea unui câmp în pârloagă. Toți experții atrag atenția asupra riscurilor provocate atât de producția excesivă, cât și de suprasolicitare. Ne epuizăm solurile și ne pârjolim sufletele. Pârloaga își are rostul ei, este chiar vitală.

• Santinela adormită. Un timp pentru toate.

Tabloul Santinela, realizat în urmă cu mai bine de 400 de ani de pictorul olandez Carel Fabritius este o meditație pictată asupra responsabilității și a rolului vigilenței într-o comunitate. Soldatul însărcinat cu paza a adormit, încălcând pactul tacit al societății prin care unii oameni veghează pentru ca ceilalți să se poată odihni în liniște. Această scenă este o metaforă a fragilității ordinii sociale: pacea și încrederea există doar atât timp cât cineva își asumă sarcina de a proteja comunitatea.

Tabloul condamnă așadar neglijența și lenea, sugerând că uneori o singură clipă de neatenție se poate transforma într-o mare tragedie. Concluzia este cât se poate de firească: Există un timp pentru orice, chiar și pentru a trage un pui de somn.

• Metafizica hamacului. Elogiul inactivității.

Autorul transformă siesta dintr-un simplu moment de odihnă într-o adevărată filosofie a existenței. Hamacul devine astfel simbolul unui „dreptunghi de timp suspendat în cer”, un spațiu în care omul se retrage din agitația lumii și se abandonează unei form.