Mitopoesis sau singurătatea oului de cerb

Poemele Alinei Birsan sunt populate de creaturi, de aratari aflate in perpetua cautare a unei forme care sa li se potriveasca. Toate sunt supuse schimbarii, celor mai insolite metamorfoze, cu o anumita gratie, sub asaltul unei fantezii abstruze, care mizeaza pe sinestezii, oximoroane, viziuni onirice si o gesticulatie suprarealista: Totul se transforma in totl si se dilueaza in tot, in poezia ei, cu riscul caderii in virtual, mecanica goala, provizorat si artificialitate. Nu este deloc intamplatoare invocatia bunatatii lucrurilor simple, care, impreuna cu insertiile unor comentarii laconice ale Celuilalt - o voce doar, vaga, evanescenta - le confera un aer atasant, de subtila colocvialitate.

Poemele Alinei Birsan pretind a fi citite si rascitite, caci imageria lor e de un insolit cu totul aparte, iar modul in care de obicei cade tusa finala este cu adevarat admirabil: port o trena lunga ca un vis, lucrez mereu la voalul/ de cuvinte/ ce-mi modeleaza unduirile corpului.

— Mircea Petean