Nemurirea

Lumea zugravita in Nemurirea este o lume descompusa, alcatuita din cioburi care pe alocuri se imbina fara fisura si pe alocuri refuza orice potrivire. Un gest nelamurit, o pereche de ochelari sparti, o senzatie tulbure sunt, in romanul lui Kundera, suduri capabile sa aboleasca timpul, sa creeze punti peste care se trece cu usurinta dintr-un veac intr-altul. Aproape nimic, in schimb, nu reuseste sa apropie personajele prinse in vacarmul prezentului; miscarile lor asculta parca de o nehotarata plutire printre hazarduri si alternative.

Intreg derizoriul existentei, incepand chiar cu ispita inconsistenta a nemuririi, scapa totusi in chip straniu de sub imperiul grotescului, atat de familiar autorului: o tenta de crepuscul razbate parca pretutindeni din fiecare pagina a acestui minunat roman. Moartea si nemurirea alcatuiesc un cuplu de indragostiti inseparabili, iar cel al carui chip se contopeste cu chipurile mastilor e nemuritor din timpul vietii.

— Milan Kundera