Nostalgie pentru o coloană vertebrală

Cu o abilitate extraordinară în a vedea sub multe lupe esența unui interval, a unei situații, cu o lejeritate exersată în a face conexiuni fantastice, niciodată la prima senzație, cu o intuiție constitutivă în a pune diagnostic, Adrian Barbu scrie despre Regina Angliei, despre frica din noi, despre incompetență, despre simulare, despre Cernăuți și Hollywood, despre Versoix și București, despre criza din sănătate, despre gropi, despre Festivalul Enescu, prieteni și hazard. Despre criza unei umanități tot mai degradate. Realitatea este a tuturor celor care o locuim într-un fapt.

Totuși, perspectiva fiecăruia asupra ei creează diferența. Imaginea se modifică până la alienare, uneori. Depinde de cel ce privește. Adrian Barbu notează în însemnările sale realitatea crudă. Aceea despre care scrie un cronicar, pe care o analizează și ne-o supune atenției. Cronicile vorbesc despre un moment, dau seama despre o stare a țării, a politicului, economicului, a lumii, dar, deopotrivă, despre om.

Despre cum străbate el aceste trasee. Sau nu. Despre sensibilitatea celui care privește și pune totul în cuvânt. Limbajul autorului este însoțit de inteligență și curiozitate. O curiozitate enormă, voluptuoasă. El pleacă pe urmele unor idei sau chiar a unor proiecții imaginare care își găsesc sfârșitul poveștii cine știe unde pe acest pământ, într-o revistă, într-o carte, într-un oraș înghețat și plin de gropi, într-o ceremonie, în starea economiei, în vizionare întâlniri și dialoguri.

— Marina Constantinescu Adrian