Nu sunt ce par a fi...

I. Minulescu a purtat steagul simbolismului cu succes. Poezia sa a putut deveni populara; a fost parodiata si imitata si, in genul ei, n-a putut fi depasita. Pornita de la suprafata sufletului, ea s-a inaltat in acorduri largi si zgomotoase, cu violente de imagini si de cuvinte, cu atitudini si indrazneli, incarcata de toate semnele exterioare ale simbolismului si ale modernismului formal, cu mistere usor de ghicit, colorata, laudaroasa, voluntar perversa si, mai presus de toate, retorica; i-a fost dat simbolismului roman sa se identifice de la inceput cu aceasta poezie ostentativa, de o cuceritoare muzicalitate externa.

— Eugen Lovinescu