Nunti inecate. Fals tratat de supravietuire

„Lumea din care provin, satul din Baragan, intotdeauna are propriile ei legi de a se misca in jurul soarelui. Nu puteam tocmai eu sa-i schimb curgerea. Cu siguranta insa, cei care am «dezertat» atunci din sat, plecand la oras, din nu conteaza ce motive, purtam in suflet povara unei imposibile si incomplete adaptari, pentru ca acolo, undeva printre acareturile sufletului, se va pastra, indestructibila, taina locului in care ne-am nascut.

Uneori aceasta taina ne salveaza, alteori ne face sa ne ratacim si mai mult in valtorile vietii, sa ne instrainam, chiar de noi insine, si sa nu ne mai recunoastem. Acesta este pretul «dezertarii». Eu si familia mea ni l-am asumat dintr-o dureroasa necesitate. Asa am ajuns oraseni, dar am ramas tarani cu par pe limba, cum spunea un var de-al meu de la oras, si cu closet in casa. Un fel de rusine suprema.

Au fost si momente cand am crezut ca am invins, ca ne-am depasit statutul de «dezertori», vazandu-ne rudele ramase in sat in ce saracie se zbat. Am crezut chiar, de data asta si noi si ei, ca prin redobandirea pamanturilor dupa Decembrie 1989 vom fi salvati de ratacire. Iluzorie speranta, caci pamantul a transformat in statui cateva milioane de romani inocenti.