Oglindiri in acuarela

Poemele lui Cristian Muntean din acest volum, Oglindiri in acuarela, sunt reflectari secunde, barbiene, ale creatiei in integritatea ei. Pana si titlul fiecarui poem, incepand cu cele din volumul precedent, Semne de carte, nu mai striveste textul, ci se intinde cuminte, conclusiv, in josul paginii. Poemele lui Cristian Muntean, oglindind contemplativ totalitatea, diferit asadar de reflectarea fragmentara narcisiaca, au virtuti iconografice: un limbaj tainic, purtand patina unor vremuri de dincolo de generatiile literare fragmentare, trimite la arhetipuri.

Oglindirea din titlu e o simpla capcana pentru posibile interpretari in linie narcisiaca. Jocul secund si reflectarea iconografica sunt cele ce calauzesc parcursul in intelegerea dimensiunii liturgice din poemele acestui volum. Indraznim a cauta in „grupurile apei nu simpla reflectare in oglinda a metaforei navigarii in „mantuit azur a bisericii construite in forma de nava (votti); cautam, ghidati de poezia parintelui Cristian Muntean, plutirea in apele secunde ale poeziei pe care aceasta oglindireIn suflet o aduce prin asezarea bisericii navigand pe ceruri si a fiintei intoarse din cadere prin mantuire.

— Adrian Lesenciuc

Luminozitatea serafimica degajata de creatia lui Cristian Muntean, prezenta in volumele sale anterioare de poezie, ramane constanta si a acestui nou grupaj liric, intitulat semnificativ si metaforic Oglindiri in acuarela. E un ciclu unitar de prozopoeme pe care poetul le scrie si ni le daruieste sub semnul alegoric al oglindirii, simtita ca forma de sinteza superioara a existentei si a trecerii. [...] Oglindirea, pentru poet, nu este numai un mod efemer de viata, e insasi viata, oferindu-i, prin memorie si memorare, unitate si personalitate: Multe dintre locurile vietii le-am trait ca amintiri, de la prima vedere. Se oglindisera.