Opere complete 14/2: Mysterium Coniunctionis

Cel care are chiar și numai cunoștințe sumare de literatură alchimică știe că pe adepți îi interesa o unire finală a substanțelor — oricum ar fi numit-o pe aceasta. Prin această legătură ei sperau să atingă țelul operei, și anume producerea aurului sau a unui echivalent simbolic. Conjuncția este fără îndoială imaginea primordială a ceea ce numim astăzi. […] Spre deosebire de idealul alchimiei care consta în fabricarea unei substanțe secrete, unui om, unei sau unui și despre care s-a sperat că va fi un salvator din toate necazurile omenești, interpretarea psihologică (pregătită de alchimiști) duce la ideea totalității omenești.

Această idee are mai întâi o importanță terapeutică, ea tinzând să cuprindă noțional acea stare psihică ce rezultă din depășirea unei disocieri, și anume a distanței dintre conștiință și inconștient. Compensarea alchimică corespunde integrării inconștientului în conștiință, proces prin care ambele sunt modificate. Conștiința cunoaște o lărgire în special prin împingerea mai departe a orizontului ei, ceea ce înseamnă întâi o îmbunătățire considerabilă a situației psihice de ansamblu, tulburarea conștiinței fiind înlăturată prin contrapoziția inconștientului.

În schimb, pentru că tot ce-i bun trebuie plătit scump, conflictul mai înainte inconștient este conștientizat și astfel conștiința este împovărată cu o grea ipotecă, fiindcă acum soluționarea conflictului este așteptată de la ea. Pentru îndeplinirea acestei sarcini ea pare să fie înzestrată și pregătită însă la fel de prost ca și aceea a alchimistului medieval. […] Ideea conjuncției constituie un alt exemplu pentru dezvoltarea treptată a unei idei de-a lungul mileniilor. Istoria sa decurge în două curente care sunt în mare parte independente unul de celălalt, unul aparținând teologiei, celălalt alchimiei.