Oppus sau simfonie pentru surzi

Lidia Zadeh Petrescu demonstrează, cu poezia sa, nu doar har incontestabil, ci și cultura teoriilor literaturii, fără a ascunde idiosincrazii vanitoase pentru poezia clasică, față de sonoritățile ei, atâta vreme cât, iată, mai au multe de spus, iar acest lucru îi dă noblețea și eleganța acelei științe a literaturii operante de-a lungul rostirii. În poezie, autoarea își găsește o identitate pronunțată nu în feminismul banalizat al dăruirilor declarative și al reflecțiilor tardive, ci în moderație și verosimil, exprimând ferm opțiunea purității, a consacrărilor sacralizate, în opoziție cu sterilul zgomotos și demitizările agresive. Lidia Zadeh Petrescu își conturează, în ingeniozitățile impetuoase ale versului său, universul poetic.

Așadar, sub titlul lor insidios, Aroganțele sale se legitimează în sens horațian - Ut pictura poesis -, de la detașări la asumare, din contemplativul pastelat la lucidități existențiale, de la aspirații la post factum, cele două limbaje, pictura și poezia, performând în egală măsură.

— Iulian Chivu