Oriincotro

Cristian Liviu Burada este un elegiac care isi scrie poemele cu sine insusi, memoria produce realitate, inima se zbate in ritmul unei pulsiuni interioare care este asemenea unui foc care nu lasa cenusa, ci doar lumina. Poezia este, pe rand, nisipul din clepsidra, este vipera indragostita care nu mai secreta venin, este un trup de cuvinte, este umbra cazuta in genunchi...! La atatea ipostaze ale poeziei, care se configureaza intr-o carte ca un adevarat labirint, cititorul nu rezista sa nu se lase ispitit, mai ales ca si luna lumineaza a poezie.

Autorul este si un confesiv, unul special, fiindca mai tot ce este in poezia din acest volum este parte din memoria colectiva, asumarea calitatii de martor care depune marturie face parte din destinul poetului dintotdeauna. De prea multe ori clipele, ca niste zaruri masluite ale celorlalti, se rostogolesc si deformeaza realitatea, din acest motiv poetul trebuie sa sape spornic in lumina ca sa dea de intunericul cald, care reconfirma intimitatea, viata insasi. Mai mult, lumea este o oglinda mare in care ne privim, fiecare in parte, atunci cand citim poezie, ca sa ne dam seama de unicitatea noastra.

Neatent la modele poetice ale vremii, cu o acuitate argheziana, polemica, de abordare a realitatii imediate, poezia lui Cristian Liviu Burada din acest volum da coerenta unui portret dinamic, care se completeaza si se individualizeaza de la carte la carte.

— Adrian Alui Gheorghe