Pacatul si starile psihopatologice

Au nevoie sa nu ramanem blocati in aparente, sa nu luam seama la manifestarile lor, ci sa incercam sa le vedem rana si sa gasim o modalitate de a-I vindeca. Aici este un punct sensibil, care da nastere neintelegerilor. Un lucru care incepe de la un mic impuls poate avea cateodata consecinte grave.

Toate acestea se intampla mai intai pentru ca acela este asa cum este, iar in al doilea rand pentru ca noi, ceilalti, nu putem sa-l intelegem, nu putem patrunde mai adanc in sufletul lui. Astfel, suntem prinsi in capcana maniei lui, a tupeului, a vanitatii sale, a dorintei lui de marire, a snobismului sau si a multor atare stari. Suntem prinsi in capcana si spunem: “pe unul ca asta sa-l compatimesc?

El merita cutare si cutare lucru.” Cat de mult gresim insa! Si, fireste, majoritatea oamenilor pot proceda astfel. Totusi, cei care au o responsabilitate nu trebuie sa procedeze astfel. In primul rand noi, preotii – care suntem chemati si trimisi de Dumnezeu sa fim cun luare aminte fata de fiecare oaie cuvantatoare, sa-i vedem ranile si sa o ajutam-, este sa intampinam pe fiecare cu multa atentie, cu multa intelegere si cu multa dragoste.

Sa nu cadem in capcana, repet, din pricina manifestarilor sale exterioare, ci sa vedem mai adanc rana si sa-l ajutam pe cel in cauza. [...] Este nevoie, in zilele noastre, sa ne miscam in lume cu multa intelepciune, cu prudenta, cu istetime – nu in intelesul negativ al termenului, ci in cel pozitiv; sa avem discernamant, asa cum propune Biserica. Nu este permis sa ramanem blocati doar in manifestarile exterioare pe care le afiseaza unii oameni.