Pachet 2 volume: Stranii povestiri hutule

Volumul pe care îl țineți în mână are atmosferă, are constanță, are stil - totul devine clasic și interesant sub pana lui Casian Balabasciuc. Om enciclopedic și om al pădurii, un guru sau un baci al huțulilor, el este în primul rând un om. Un om care nu zâmbește, dar care nu are dușmani, nu poate să aibă dușmani, pentru că are dreptate.

Cu baltag, cu cal și cu mustață, CB este același cu omul cu aparatul de fotografiat sau cu pana scriitorului în mână. Același cu activistul pentru păzirea pădurilor, dar și a moștenirii bucovinene, huțule în particular. Metaforele pline de savoare, trimiterile și descrierile locale, se îngemănează cu subiectele încărcate de ceea ce eu denumesc “horror ortodox” - spre deosebire de acela gotic, catolic, anglican sau protestant, care ne este străin, chiar dacă Bram Stoker și-a găsit celebritatea scriind despre meleagurile noastre.

O rețetă clasică dar nu numai. Și Casian nu greșește niciodată, pentru că este el însuși un clasic al unor tărâmuri clasice: locurile sale de baștină, moldovițene.

— Lucian Merișca

Erau gospodari înstăriți, cu vite, fânețe și pădure. Alai mare a pornit călare, cu mirii în frunte, către biserică, iar pistoalele nu mai conteneau să bubuie pe sub bolțile pădurii până ce nunta s-a apropiat binișor de curtea bisericii, însoțită de muzica veselă a tarafului ce întrunea o cobză, o vioară și o tobă. Și au venit mulți oaspeți de peste munte, de la Breaza, de la Sulița, dar și din Ciumârna, din Ruși pe Boul, că petrecere de pomină a fost.

Nuntașii s-au tras după slujbă către casa mirelui unde a început petrecere mare, cu glume de tot felul, hohote de râs și cu poftă de joc și de băutură, de au trebuit sărmanii lăutari să cânte aproape fără oprire de cu seară până a doua zi pe la prânz, când nuntașii și-au amintit că începuse o nouă săptămână de lucru, iar pe acasă așteptau vitele să fie îngrijite. Dar mai înainte a trebuit să se facă învelirea miresei, când druștele i-au scos coronița de pe cap și au dat-o druștei mari, ca să-i pună Anastasiei pe umeri tulpan de gospodină și femeie măritată. Tot atunci lui Onufrie i se luă floarea de mire, pe care o primi Ivancic, vătăjelul conducător.

Și a scris părintele și în cronica bisericii despre însoțirea Anastasiei cu Onufrie, la vreme de pace, între două războaie.