Pachet 3 carti: Nuvele + Momente. Schite + Teatru

• Teatru (256 pagini)

Nuvele.

Caragiale este astăzi un bun de consum aproape cotidian. Îl evocăm zilnic, uzând până la slogan un repertoriu de fraze, replici și idei. Uneori ne pare că viața noastră se desfășoară pentru a valida formulările personajelor lui Caragiale; în același timp, opera lui Caragiale pare creată pentru a ne valida setul de armonii ideal-paremiologice. În vreme ce noi, cei care-l recităm încântătoriu, suntem din ce în ce mai puțin dispuși să detabuizăm sloganuri pseudo-critice.

— Lucian Pricop

Momente. Schițe.

Inițial, prozele cuprinse în Momente au avut o relație privilegiată cu realitatea imediată, cu lumea românească trăitoare între 1870 și 1900. Treptat, această funcție de reprezentare, de transpunere a unui instantaneu s-a pierdut, accesul cititorilor la evenimentul în sine fiind estompat. Caragialescă este însă senzația că azi vedem aceste texte drept analize de adâncime pentru lumea noastră de după 2000. Efectul literaturii asupra societății poate fi măsurat, în consecință, și în gradul de influență pe care aceasta l-a avut asupra „caracterelor“, asupra românismului. Noi am ales să semănăm personajelor lui Caragiale, beneficiind de prezumția de literaturalitate a spațiului carpato-danubiano-pontic.

— Lucian Pricop

Teatru.

Principala originalitate a lui Caragiale este că toate personajele sale sunt niște imbecili. Închipuiți-i pe omuleții lui Henry Monner împinși mai adânc, scufundându-se cu totul în iraționalitatea cretinismului. Acești antropoizi sociali sunt lacomi și vanitoși: lipsiți de inteligență, ei sunt, dimpotrivă, uimitori de șireți; ei vor să „parvină”; sunt moștenitorii, beneficiarii revoluționarilor, ai eroilor, ai iluminaților, ai filozofilor care au răsturnat lumea cu gândirea lor, sunt rezultatul acestei răsturnări.

Trebuie, desigur, să profite cineva de ea. [...] Eroii lui Caragiale sunt nebuni după politică. Sunt niște cretini politicieni. În așa măsură, încât și-au deformat limbajul cel mai cotidian. [...] Distanța dintre un limbaj pe cât de obscur pe atât de elevat și șiretenia meschină a personajelor, dintre politețea lor ceremonioasă și necinstea lor funciară, adulterele grotești ce se amestecă cu toate acestea, fac ca, în cele din urmă, acest teatru, mergând dincolo de naturalism, să devină absurd-fantastic.

— Eugène Ionesco