Pachet 3 carti: Teatru - Barbu Delavrancea, Ion Luca Caragiale, Liviu Rebreanu

• Teatru - Ion Luca Caragiale (256 pagini) Apus de soare. Viforul. Luceafărul Delavrancea a luat hotărârea de a scrie trilogia Moldovei (Apus de soare, Viforul, Luceafărul) într-un moment de cumpănă istorică: în 1907, după evenimentul tragic al înăbușirii răscoalelor țărănești în sânge.

Confruntate cu o acută criză politicianistă și cu dificultățile inerente unui stat încă în formare, țările române aveau nevoie de un puternic mit al trecutului, în jurul căruia identitatea lor greu încercată să se coaguleze. Trecutul glorios avea astfel un rol reconfortant, de furnizor de încredere și optimism, cu atât mai mult cu cât destui scriitori din epocă puneau sub semnul întrebării însăși revoluția de la 1848, în a cărei proastă implementare vedeau înseși cauzele revoltei țărănești.

Delavrancea se uită mai departe în trecut și se oprește asupra figurii lui Ștefan cel Mare. [...] Deși este protagonist doar în Apus de soare, în fapt marele domnitor domină întreaga trilogie, ca un fel de simbol care nu a mai putut fi depășit: cei care îi succed la tron, Ștefăniță (Viforul) și Petru Rareș (Luceafărul), nu se ridică la valoarea lui, factorul psihologic inhibitor fiind analizat mai ales în Viforul.

În special prin crearea acestui mit istoric, pornind de la bine-cunoscutul domnitor, Delavrancea va trăi mereu în sufletele publicului larg și va avea un loc și în istoria literaturii române.

— Oana Soare

Teatru - Liviu Rebreanu Dacă romanele sunt cea mai înaltă formă de relief a operei lui Liviu Rebreanu, teatrul constituie în viața lui o preocupare statornică și care i-a absorbit o bună parte a zilelor. Interesul pentru scenă e adeverit astăzi, în primul rând, de piesele lui: „Cadrilul”, „Plicul”, „Apostolii”. Ele întregesc geniul unui scriitor care a știut în oricare din paginile sale să treacă dincolo de pragul convenit al adevărurilor și să deschidă o perspectivă revelatoare asupra împrejurărilor care trec și a oamenilor care rămân. Sunt comedii în buna tradiție a literaturii noastre, sunt comedii care înfruntă timpul - cum o dovedesc succesele reluărilor recente, deși autorul lor le considera distracții ale spiritului, divertismente scrise într-o lună de recreație între două romane grele.

— Radu Beligan

Teatru - Ion Luca Caragiale Comedia cuvântului este generată pe fundalul social al unor trăsături etice sau fenomene general-umane: prostia, corupția, tâmpenia, vanitatea și necinstea, ba chiar și filantropia, suspiciunea și teama, ghinionul și năpasta, buimăceala și lenea. Cumplite drame sau chiar tragedii se profilează în torentul de cuvinte al personajelor, în plină comedie. Comicul lui Caragiale se revarsă în satira violentă la adresa corupției din politica timpului; în ironie plină, măgulitoare, superpoliticoasă, în umor complice când scriitorul „simte enorm” simfonia destinului.