Padureanca

Tragicul se intrepatrunde vizibil cu idilicul. Metamorfoza permanenta a tragicului in idilic sau invers este datorata situarii intregului demers epic intre limitele existentiale trasate de cugetarea morala inaugurala, respectiv finala. Eliminarea limitei se realizeaza in nuvela prin asezarea omului sub semnul destinului.

Se genereaza astfel un pol opus tragicului, un refugiu. E de remarcat ca personajele au la indemana o varianta pentru a se indeparta de epicentrul conflictului, de a-l refuza, atunci cand se simt coplesite: plecarea. Iorgovan iese din sat de numeroase ori pe parcursul nuvelei, intra in contact cu alti oameni si alte valori.

La fel, Simina si Sofron prefera ca loc alternativ spatiul satului Socodor, exterior focarului conflictual. La adapostul distantei, sufletul isi poate domoli patima, iar ratiunea are sansa de a-si reintra in drepturi. Maestru al analizei sufletului feminin, Slavici reda trairile Siminei; eroina e constienta de distanta ce o separa de Iorgovan.

Convertind total legea sociala nescrisa a satului, cu privire la amestecul intre caste, si transpunand-o in structura profunda a propriei fiinte, Iorgovan devine insasi „limita“. Pentru Simina, marea sa iubire se metamorfozeaza in insasi esenta tragicului. Fata e fiinta care incalca, in mod absolut constient, propria sa lege, pentru a fi ulterior fortata sa recunoasca adevarul si valabilitatea acesteia.

De fapt, Simina se tradeaza pe sine, se umileste, tradandu-si totodata statutul de femeie. Ea se transforma din obiect al dorintei, al cuceririi, in obiect cuceritor. De asemenea, se impune o remarca in ceea ce priveste „biografia“ personajelor: traseul existential, atat de opus in cazul Simina-Iorgovan, apropie potentialul cuplu Simina-Sofron.

Ambii sunt „padureni“, ambii coboara la campie pentru a munci. Ambii sunt caractere capabile de decizie, dar si de mari sacrificii. Chiar indragostita iremediabil de o forma fara fond, care este Iorgovan, Simina recunoaste calitatea umana a celui care, la randul sau, e iremediabil indragostit de ea.

In structura naratiunii isi face loc din nou, spre final, necrutatorul ton al reflectiei asupra celor petrecute si a cauzelor intamplarilor. Pe fundalul acesteia, actiunea nuvelei Padureanca evolueaza dinspre tragicul autentic, inspre idilizarea dramatica.

Padureanca s-a bucurat de cel mai mare succes, dupa Moara cu noroc, dintre toate nuvelele lui Slavici, dupa ea facandu-se si un film destul de bun. Nuvela contine fara indoiala una dintre cele mai tragice povesti de dragoste din literatura noastra, chiar daca autorul o lungeste peste masura (Maiorescu a observat imediat acest cusur) si daca, mai ales, nu-si motiveaza cum trebuie personajul principal, pe Iorgovan, flacau indecis a o lua de nevasta pe Simina, padureanca, pe care totusi o iubeste.

— Nicolae Manolescu