Paiate. Eseuri cu iz de fonfleuri

Despre amprenta caragialiana, apasata ca o pecete domneasca, purtata cu fudulia prostului desavarsit prin parlament si prin studiouri de televiziuni, s-a tot scris, fiind cea mai la indemana trimitere cu putinta, insa complexitatea speciala a acestei mici adunaturi pline de neamprostie, obliga la o mai atenta uitatura, fara sa pot pune ramasag ca dezvaluirea rezultatelor unei asemenea disecari si ajuta la ceva.

Dar am facut-o cativa ani altfel decat ocazional, acest volum adunand inlauntrul copertelor sale articole aparute in cateva publicatii tiparite si online ori pe site-ul personal. Prorocirile catre care fac trimitere prea bunii mei prieteni in frumoasele lor randuri de la sfarsitul cartii (cam encomiastice, daca ma intrebati), implinite printr-un nastrusnic joc al sortii, nu reprezinta o mare scofala, si nu sunt rodul datului in ghioc, nici al vreunor scanteietoare analize greu accesibile altor indivizi interesati de fenomen, actiunile unor purtatori de creiere prea putin antrenate fiind mai lesne de ghicit decat orice pe lume.

Politica romaneasca este o ditamai piatra de moara legata de gatul, si asa plapanjor, al unei natii care merita, socot eu, altceva.

— Mihail Soare