Pana nu uitam ce inseamna bunatatea

Un băiat acceptă despărțirea părinților săi; o mamă își ține în brațe copilul care nu are încă un nume; un tată s-a opus căsătoriei fiicei sale; o fată n-a avut curajul de a-i oferi bomboane de ciocolată de Valentine’s Day persoanei iubite. În cel de-al cincilea roman din seria Până nu se răcește cafeaua pășim în aceeași cafenea misterioasă din Tokyo care te poate trimite înapoi în timp, iar în cazuri rare, în viitor, nu ca să schimbi prezentul, pentru că cea dintâi regulă spulberă această speranță, ci ca să-l accepți și să te împaci cu tine și cu cei cărora le-ai greșit. Nici celelalte reguli restrictive nu sunt de natură să încurajeze călătoria în timp: nu te poți întâlni cu cineva care nu a vizitat niciodată cafeneaua; te poți întoarce în trecut doar stând pe un anumit scaun; în timpul pe care îl petreci în trecut – sau în viitor – nu ai voie să te ridici de pe scaunul special.

Iar la aceste reguli se adaugă încă una: trebuie să bei cafeaua înainte de a se răci, altfel rămâi prizonier între două lumi. Până nu uităm ce înseamnă bunătatea este un roman reflexiv, care explorează amintirile, legăturile familiale și iertarea, în aceeași manieră profundă, delicată și plină de grijă și respect pentru semeni, caracteristică civilizației japoneze. „Kawaguchi a găsit o metodă unică de a aborda o temă atât de comună cum este călătoria în timp și a surprins puterea bucuriei ca moștenire lăsată de cei dragi.” Library Journal „O incursiune impresionantă, deosebit de captivantă în dorința personajelor de a se agăța de trecut.” Publishers Weekly „Un roman fermecător despre o cafenea japoneză misterioasă în care clienții care se așază pe un anumit scaun pot să se întoarcă în timp – dar numai până când cafeaua se răcește.” Star Tribune „O analiză a iubirii și a regretului, în patru acte, scrisă într-o proză fluidă, onirică.

Simplă, sentimentală și profundă, această carte va satisface cu siguranță nerăbdarea fanilor seriei.” Publishers Weekly „Povestea poate că explorează un subiect similar cu al altor romane din acest gen, dar limitează în mod inventiv mecanica deplasării în timp la durata unei cafele și asta îi dă mai multă semnificație.” Chicago Review of Books „O poveste frumoasă, un fel de pildă despre un scaun magic dintr-o cafenea în care, dacă vrei, poți să te întorci în timp.