Panica woke. Anatomia unei ofensive reactionare

Corelat cu expansiunea birocrației în campusuri, cu polarizarea partizană și cu o mai mare reacție la informațiile naționale și cu o schimbare a sensului ideii de justiție socială, acesta ar duce la apariția în rândul tinerei generații a unei ideologii a siguranței cu orice preț, care o împinge spre intoleranță și extremism. Mai concis, Brice Couturier descrie o generație „Narcis la pătrat”, incapabilă să se adapteze la lumea reală. Un al doilea mod de a explica acest fenomen se bazează pe o istorie ideologică: este cazul lui Helen Pluckrose și James Lindsay (2021), care văd în fenomen o expresie a unei ideologii insidioase, postmodernismul, care s-ar fi extins în lumea educațională înainte de a se infiltra în restul lumii sociale.

Pentru alții, în sfârșit, „wokismul” ar corespunde unei noi forme de religie, înlocuind vechile credințe cu un cult, la alegere, al diversității, victimizării sau gândirii unice... Prezentat ca un fenomen politic, „wokismul” este de fapt tratat ca o nevrozã, o manipulare sau o revenire la suprafațã a subconștientului religios, și care trebuie combãtut ca atare. În loc sã se ocupe de definiția și cauzele „wokismului”, cartea de fațã își propune sã analizeze ce înseamnã, din punct de vedere politic, asemenea popularitate pentru o categorie care, cu nici șase luni în urmã, nu însemna nimic pentru cei care o foloseau și care, chiar și dupã punerea ei în circulație, continuã sã gãseascã puțin ecou în rândul populației generale.

În așa fel încât întrebarea care mă preocupă este mai puțin „ce este wokismul?”, ci: de ce acest fenomen, real sau presupus, interesează o bună parte a lumii sociale, care are acces la platouri de televiziune, publică regulat în marile hebdomadare, obține contracte cu edituri mai mult sau mai puțin prestigioase, organizează colocvii și creează think tank-uri pe seama bugetului Ministerului Educației Naționale?