Pasari fara de cer. Birds with no Sky

Editie bilingva. Romana-engleza.

Daca ar fi sa compar poezia Cameliei Suiu cu muzica, si nu vad de ce n-as face-o, gandul m-ar duce, fara a ma intreba asupra destinatiei, mai intai inspre blues-ul lui Blind Willie McTell (Too Late, Too Late, sa zicem), dar, curat paradox, si inspre cantarile psaltice. Volumul de fata iese din rand (referindu-ma la lirica feminina, despre care unii vorbesc ca si cand ar fi o specie aparte), tocmai prin nestridenta, prin asumarea propriei biografii interioare, intr-o vreme in care reconstruirea acesteia a devenit obligatorie, prin eludarea cliseelor, prin delicatetea de zefir a discursului, rezultand o creatie sincera, un autoportret inspirat de o oglinda nemincinoasa, in afara temelor zilei, fiindu-i suficient pentru explorare universul launtric.

Nici vorba de iubiri multiplicate la un sapirograf prost reparat, nici vorba de exhibitii ieftioare, nici vorba de vadite influente acaparatoare, nici vorba de realitati boite in culori de balci, pamantescului contextual(izat) dandu-i-se un rol secundar (daca nu cumva de figurant), divinul avand intaietatea revendicata de bunul simt al lutului miscator in atatea miliarde de exemplare. lar lectura unei astfel de poezii aduce cu aceste remarcabile franturi de poem: Si as cobori putin in pantecul lumii, / Unde pana si fara-de-rosturile isi au rostul, // Ca sa-mi aflu pacea.

— Mihail Soare